Întâlnire și binecuvântare la Mănăstirea „Sfântul Ilie” de la Piscul Negru

Astăzi, într-o zi de toamnă în care muntele părea să păstreze încă lumina verii, am călătorit pe Transfăgărășan, spre Piscul Negru, acolo unde, în mijlocul naturii, se află Mănăstirea „Sfântul Ilie”.

Am avut bucuria de a fi împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și cu Gheronda Nicandru, într-o întâlnire care a avut ceva din frumusețea unei zile binecuvântate.

Drumul spre mănăstire a fost, în sine, o poveste. Trebuie să fii un șofer pasionat pentru a parcurge acest drum spectaculos, care are aproximativ 90 de curbe și viraje. Serpentinele Transfăgărășanului, pădurile care începuseră să-și schimbe veșmântul, aerul curat și măreția muntelui ne făceau să simțim că ne îndepărtăm, pentru câteva ceasuri, de freamătul orașului.

Ne-au însoțit și două maici pe care le cunosc de peste zece ani, două suflete harnice și evlavioase, Maica Pelaghia și Maica Eupraxia. Sunt oameni pe care timpul îi așază și mai frumos în memoria noastră. Hărnicia discretă, credința și felul simplu în care își împlinesc ascultarea se văd mai ales în gesturile aparent mici, nu în cuvinte prea meșteșugite.

Când am sosit la Piscul Negru, m-am bucurat să-l revăd pe Părintele Nicodim, vechiul stareț al mănăstirii. Revederea cu dânsul îmi aduce întotdeauna o bucurie nostimă. Este un om vesel, cu o naturalețe care, vrând-nevrând, te fac să zâmbești. Sunt oameni pe care, chiar dacă nu îi vezi des, îi reîntâlnești cu aceeași căldură și voioșie.

Înaltpreasfințitul Calinic a fost, ca întotdeauna, un reper de atitudine și de prestanță. Arhipăstorul nostru a chemat și un nou candidat la treapta sfântă a diaconiei, într-un mandat care ne trimite cu gândul la începuturile Bisericii.

Cartea Faptelor Apostolilor ne spune că, pe măsură ce comunitatea creștină din Ierusalim creștea, Apostolii au simțit nevoia ca slujirea să fie împărțită, pentru ca nimeni să nu fie trecut cu vederea. Astfel, au fost aleși șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, între care Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae (Faptele Apostolilor 6, 1-6).

Nu era vorba despre o simplă însărcinare administrativă, ci despre o slujire în Biserică, primită înaintea comunității și sub lucrarea Duhului Sfânt. Apostolii s-au rugat și și-au pus mâinile peste cei aleși, iar astfel, prin rugăciune, aceștia au fost încredințați unei slujiri concrete în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

A fost un timp de comuniune și de recunoștință, într-un loc de care mă leagă amintiri minunate. Am inspirat adânc aerul curat al muntelui, parcă mi-am „ozonat” creierul și mi-am limpezit osteneala. Poate tocmai de aceea mă bucur atunci când Părintele Consilier Andrei mă „odihnește” în aceste slujiri, cruțându-mă de ecfonisele des rostite și lăsându-mă, pentru două ceasuri, să rămân în contemplarea Domnului Dumnezeu.

Este un fior sfânt să asculți Epistola și Sfânta Evanghelie, să fii cuprins de glasul diaconilor și, mai ales, să fii primit la Sfânta Euharistie.

Am rămas cu imaginea unei zile luminoase.
La Piscul Negru, pe Transfăgărășan, am descoperit încă o dată că uneori cele mai frumoase povești nu sunt cele pe care le plănuim în detaliu, ci cele pe care Dumnezeu ni le așază pe cale.

Pr. Rafael.